Ghidul Relației de Cuplu
Autor: Raluca Rusu
Carte practică
Editura Cartea Românească
An apariție: 2018
ISBN 978-973-23-3257-3
200 pagini
Format: 14x20,5
Ediție 1
Coperta: Paperback broșat
Despre carte
Cartea reprezintă cea mai complexă lucrare scrisă de un autor român pe subiectul relațiilor de cuplu.Dincolo de teorii cu privire la cum se dezvoltă și evoluează o relație romantică, în carte se regăsesc multe exerciții utile, atât pentru cuplu, cât și pentru cei doi parteneri la nivel individual.
Această carte nu este genul de carte pe care să o citești, iar apoi să o pui în bibliotecă, ci este acea carte pe care să o păstrezi pe noptieră, la care să continui să revii, fie pentru a reciti anumite pasaje, fie pentru a pune în practică sau relua exerciții.
Ce spun alții despre carte
„O carte provocatoare, nu de puţine ori obraznică şi, când nu te aştepţi… filosofică şi demonstrativă. Scrisă, oricum, cu talent şi bucurie. O cartepe care o poţi folosi ca ghid sau ca referinţă. Nu cred că autoarei i-a scăpat ceva, deşi intenţia ei a fost să ne îndemne către a construi relaţia de cuplu în fiecare zi. O carte frumoasă, gustoasă care te inspiră să trăieşti în carnea şi spiritul tău. Raluca, eşti extraordinară. Îţi mulţumesc.” - Bebe Mihăescu, psihoterapeut, sexolog şi autor al mai multor cărţi pe tema terapiei de cuplu
„Relaţiile – în special cele de cuplu – au devenit în ultimii ani o reală preocupare, atât pentru populaţia largă, cât mai ales pentru comunitatea ştiinţifică, ce ne transmite fără urmă de îndoială că acestea reprezintă cea mai importantă sursă de energie şi de împlinire pentru fiinţa umană. Recomand cartea Ralucăi Rusu ca lectură de suflet, pentru toţi cei care cred sau vor să creadă în puterea relaţiilor.” - Gáspár György, psihoterapeut şi autor al cărţii Revoluţia iubirii
„Este o carte care te pune pe gânduri şi te îndeamnă la introspecţie, o carte în care Raluca şi-a pus sufletul pe tavă, spre a fi ghid, a transmite din experienţa ei celor ce-şi doresc să înţeleagă ce înseamnă o relaţie de cuplu conştientă, căile pe care ea şi partenerul ei le-au urmat spre înţelegere şi dobândirea bucuriei de viaţă în cuplu. Mulţumesc, Raluca! Fii binecuvântată!” - Emilia Luca, autor şi terapeut
„După ce i-am cunoscut, Raluca şi soţul ei, Daniel, au devenit nişte modele pentru mine în ceea ce priveşte relaţia autentică de cuplu. Cartea de faţă aduce o întreagă experienţă de studiu, practică şi viaţă, în faţa cititorului interesat să se vindece şi să vindece relaţia în care se află. Sau măcar să o încheie într-un mod asumat. Sfaturi, autodezvăluire sinceră, teorie şi exerciţii practice, toate se găsesc aici; mai este nevoie doar de dorinţă autentică de schimbare şi determinare. Ghidul acesta nu este doar extrem de util, dar şi extrem de necesar într-o lume în care cuplurile trăiesc în zdrobitoarea majoritate relaţii inconştiente, pline de frustrări, abuzuri, suferinţă, compromisuri. Mi-aş dori să fie citit şi înţeles de cât mai mulţi oameni, mai ales că studiile arată tot mai clar că nivelul bunăstării interioare este dat de calitatea relaţiilor pe care le avem. Visul meu secret este să trăiesc într-o lume care înţelege şi aplică principiile enunţate în această carte.” - Petronela Rotar, scriitoare